ATAC armat la o petrecere, în Mexic! Cel puţin 12 persoane au fost ucise! Zeci de răniți
Cel puţin 12 persoane au fost ucise duminică dimineaţă într-un atac armat în cursul unei petreceri în oraşul Salvatierra din statul Guanajuato, în centrul Mexicului, au anunţat autorităţile locale.
„Până în prezent, 12 persoane şi-au pierdut viaţa", a declarat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) procuratura din Guanajuato, unul dintre cele mai violente state din Mexic din cauza prezenţei unor puternice bande criminale.
Autorităţile au informat, de asemenea, că zeci de persoane rănite au fost transportate la spitale.
Potrivit presei locale, atacul armat a avut loc la hacienda San José del Carmen, de obicei închiriată pentru petreceri.
Victimele sunt tineri care participau la serbările care preced Crăciunul, potrivit fundaţiei Tierra Negra, care promovează proiecte sociale în localitate.
În ultimii ani, au avut loc atacuri similare în Guanajuto, în fruntea listei statelor mexicane care au înregistrat cel mai mare număr de omucideri de la începutul anului, cu 3.029 de morţi, potrivit datelor oficiale.
Acest stat, care găzduieşte un centru industrial înfloritor, a devenit scena conflictelor dintre grupul Santa Rosa de Lima şi cartelul Jalisco - Nueva Generación, care se consacră traficului de droguri şi furtului de combustibil, printre alte infracţiuni.
Potrivit cifrelor oficiale, din decembrie 2006, când guvernul federal a lansat o controversată ofensivă militară împotriva traficului de droguri, peste 420.000 de persoane au fost ucise în ţară, majoritatea victime ale unor acte criminale.