MENIU

Atac armat într-un microbuz școlar, la Botoșani. Un elev a înjunghiat un coleg

Foto/Arhivă

Un elev l-ar fi atacat pe un altul cu un briceag în timp ce se aflau într-un autobuz care îi ducea spre şcoală, Botoșani.

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce un elev l-ar fi atacat pe un altul cu un briceag în timp ce se aflau într-un autobuz care îi ducea spre şcoală, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, incidentul ar fi avut loc în cursul dimineţii de miercuri, în urma unui conflict spontan între cei doi adolescenţi, care au 17 ani.

"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi minori se deplasau spre o unitate de învăţământ din municipiul Dorohoi, iar înainte de a ajunge la destinaţie, între aceştia a avut loc un conflict spontan, pe fondul căruia unul dintre minori l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor înţepător în zona superioară a corpului. În urma incidentului, victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea acesteia fiind una stabilă şi în afara oricărui pericol", a afirmat Nenuişcu.

Ancheta în acest caz se desfăşoară sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. 

Mai multe articole despre:
atac armat botosani atac cutit