MENIU

Astronomii au descoperit rezerve de apă în cel mai mare canion din Sistemul Solar

Canionul marțian sub care se presupune ca este apa FOTO:NASA

Un sistem vast de canioane care formează o cicatrice de relief pe fața planetei Marte ar putea găzdui rezerve ascunse de apă.

O cantitate neobișnuit de ridicată de hidrogen a fost detectată în inima celor 4.000 de kilometri de canioane cunoscute drept Valles Marineris, sau Marelele Canion al planetei Marte. Noilor date de la instrumentul FREND al ESA-Roscosmos ExoMars Trace Gas Orbiter a făcut aceasta descoperire. 

Descoperirea sugerează că, la adâncimi de până la 1 metru sub suprafață, solul din regiune este bogat în apă, fie sub formă de minerale sau apă înghețată, astfel oferind o nouă cale pentru localizarea materialului prețios în această lume aparent extrem de aridă.

Presupunând că hidrogenul este legat în molecule de apă, până la 40% din materialul din apropiere de suprafață în această regiune pare să fie apă, a explicat fizicianul Igor Mitrofanov de la Institutul de Cercetare Spațială al Academiei de Științe din Rusia.

Însă, modul în care apa ar putea exista acolo este un mister. Condițiile de presiune și temperatură la ecuatorul marțian ar trebui să împiedice formarea unor astfel de modele de rezerva . Ar putea fi vorba despre o combinație necunoscută de condiții geomorfologice în Valles Marineris, cum ar fi depozite izolate de ceva timp sau unghiul și orientarea pantelor abrupte.

Mai multe articole despre:
rezerve apa marte planete sistemul solar