AstraZeneca va livra o primă tranșă de 9 milioane de doze suplimentare de vaccin COVID-19
AstraZeneca va livra 9 milioane de doze suplimentare de vaccin COVID-19 în primul trimestru.
Anunțul a fost făcut de Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene.
AstraZeneca va distribui în total în Europa 40 de milioane de doze.
De asemenea, AstraZeneca va începe livrările cu o săptămână mai devreme decât era programat, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter.
„Compania îşi va extinde şi capacitatea de producţie în Europa”, a mai spus şefa executivului comunitar.
Cu toate acestea, totalul de 40 de milioane de doze reprezintă doar jumătate din ceea ce aştepta executivul UE de la firma britanică-suedeză în aceeaşi perioadă, înainte de a anunţa întârzieri majore săptămâna trecută, scrie DPA, potrivit Agerpres.
Mai multe articole despre:
vaccinare covid-19
coronavirus europa
covid-19
vaccin covid-19
vaccin astrazeneca
comisia europeana
ursula von der leyen