MENIU

Asteroid de mari dimensiuni în apropiere de Terra

Un asteroid de mari dimensiuni, ce a fost descoperit de NASA luna trecută, a trecut la primele ore ale dimineţii de luni pe lângă Terra, au anunţat specialiştii de la agenţia spaţială americană, citaţi de express.co.uk.

Acel corp ceresc, denumit Asteroid 2019 AG3, a efectuat luni o aşa-numită "apropiere la mică distanţă de Pământ". Specialiştii de la Jet Propulsion Observatory (JPL), un centru ştiinţific administrat de NASA şi aflat în California, au monitorizat asteroidul, care s-a apropiat cel mai mult de Terra la ora 02:18 GMT. Asteroidul a fost descoperit pe 12 decembrie 2018. NASA nu se aşteaptă ca această rocă spaţială să se ciocnească cu Pământul în viitorul apropiat, însă dimensiunea considerabilă a asteroidului a reprezentat un motiv suficient de puternic pentru ca el să fie monitorizat cu atenţie.

Potrivit estimărilor calculate de inginerii de la JPL, Asteroid AG 3 are un diametru cuprins între 64 şi 140 de metri.

Cu aceste dimensiuni, el ar fi de două ori mai mare decât anvergura aripilor unui avion Boeing 747.  Asteroizii ce măsoară 140 de metri în diametre sunt incluşi în categoria PHA (Potentially Hazardous Asteroids/ Asteroizi Potenţial Periculoşi), dacă se apropie suficient de mult de Terra.

Cel mai mare PHA cunoscut este uriaşul asteroid Apollo, despre care se crede că ar avea un diametru de 7 kilometri.

Un raport NASA despre pericolele generate de asteroizi afirmă: "Obiectele cereşti din apropierea Pământului (Near-Earth Objects / NEA) mai mari de 140 de metri au potenţialul de a provoca daune severe unor regiuni întregi şi continente".

"Astfel de corpuri cereşti ar lovi Pământul cu o energie minimală egală cu aceea eliberată de cel puţin 60 de megatone de TNT, care depăşeşte energia furnizată de cel mai puternic dispozitiv nuclear testat vreodată".

"Din fericire, aceste corpuri cereşti sunt mai puţin comune şi uşor de detectat şi monitorizat decât obiectele de mici dimensiuni din apropierea Terrei", au precizat experţii americani.

"După aproape două decenii de cercetări, NASA şi partenerii ei au catalogat aproximativ o treime din totalul celor 25.000 de NEA estimate şi care au diametre de cel puţin 140 de metri".

Din fericire, Asteroidul AG3 a trecut pe lângă Terra la o distanţă de 4,9 milioane de kilometri (0,03303 unităţi astronomice).

O unitate astronomică (AU) măsoară 149.6 milioane de kilometri şi reprezintă distanţa dintre Pământ şi Soare.

Distanţa ce a separat luni Asteroidul AG3 de Terra (4,9 milioane de kilometri) reprezintă echivalentul a 12,86 Distanţe Lunare (LD - distanţa dintre Terra şi Lună).

Asteroidul AG3 a atins în deplasarea lui prin spaţiu o viteză de 14,62 kilometri pe secundă. 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
asteroid Terra apropiere