Asta chiar nu ştiai! Kilogramele în plus te lasă fără păr pe cap. Motivul?
Un păr frumos depinde de felul cum îl tratezi, cum îl iubeşti, cum îl răsfeţi. Asta ştii. Dar te-ai fi gândit că bogăţia şi strălucirea lui depind şi de greutatea corporală?
”Starea părului este afectată în primul rând de starea scalpului. Aşa că, dacă vrei un păr sănătos, îngrijeşte-te cum trebuie de scalp” – spune stilista Arabella Zadic. Şi trage un semnal de alarmă în legatură cu greutatea corporală şi starea părului: ”Obezitatea poate duce la pierderea hidratării pielii. Iar următorul pas este uscarea scalpului. Unul din simptomele acestei afecţiuni este descuamarea accelerată (nu o confunda cu mătreaţa !).”
Firul de păr ”se sufocă” şi cade
“Kilogramele în plus îşi pun amprenta şi pe glandele sebacee. Aflate pe lângă folicul ( rădăcina firului de păr), aceste glande se pot bloca şi infecta. Totodată, supraponderalitatea poate duce la o supraproducţie de sebum – ceea ce se traduce prin scalp gras, încărcat”.
Dacă scalpul gras nu este spălat şi limpezit corespunzător, zilnic sau la două zile, la rădăcina firului de păr se acumulează sebum, praf şi diferite reziduuri care duc la sufocarea firului de păr. Rezultatul final este căderea parului”, explică Arabella Zadic.
Sursa: libertatea.ro