MENIU

ASPA: Peste 100 de solicitări de intervenție în cazul câinilor agresivi în doar o săptămână, în Capitală. O persoană muşcată de câine, în Sectorul 4

ASPA: Peste 100 de solicitări de intervenție în cazul câinilor agresivi în doar o săptămână, în Capitală/ Foto: Facebook ASPA
ASPA: Peste 100 de solicitări de intervenție în cazul câinilor agresivi în doar o săptămână, în Capitală/ Foto: Facebook ASPA

Câinii agresivi rămân în continuare o problemă pentru bucureșteni. O demonstrează cele mai noi date făcute publice de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), potrivit cărora în ultima săptămână au existat 133 de solicitări de intervenție în Capitală. În urma intervenţiilor au fost capturați 56 de câini. Nu au lipsit nici incidentele nefericite. Astfel, o persoană a fost muşcată de un câine agresiv, în Sectorul 4, victima fiind transportată la spital.

"În săptămâna 18-24 septembrie colegii noștri au fost solicitați să intervină de 133 de ori. Intervențiile s-au finalizat cu capturarea a 56 de câini dintre care 43 de adulți și 13 pui, 9 câini fiind capturați prin metoda tranchilizării de la distanță. Săptămâna trecută au fost capturați 21 de câini din sectorul 5, 10 din sectorul 2, 9 câini provin din sectorul 3, din sectorul 6 au fost capturați 6 câini, din sectorul 4 tot 6, iar din sectorul 1, 4 câini. 
 
5 pui au fost abandonați pe str. Tiparniței, iar alți 3 pe str. Herculane. Cu toții au fost duși în adăposturile ASPA unde au primit îngrijirile necesare și vor fi promovați pentru adopție. Tot o sesizare pentru abandon a fost înregistrată și în cazul unui câine din rasa Doberman care a fost legat de un copac chiar de deținător. Contactat de ASPA, în urma verificării microcipului, acesta a declarat că nu mai are timp să se ocupe de el", au anunțat, marți, reprezentanții ASPA, într-o postare pe Facebook.
 
Potrivit sursei citate, nu au lipsit nici cazurile de animale rămase fără stăpâni.
 
"În cazul unei persoane decedate solicitarea de preluare a câinelui acesteia a venit la aproximativ o săptămână după momentul decesului, când vecinii au fost alertați de miros, iar în cazul unui alt deces, echipajele ASPA au fost solicitate să preia 3 câini care au aparținut defunctului și pe care sora sa nu i-a dorit", arată ASPA.
 
A existat, de asemenea, și un caz mai puțin obișnuit. Mai exact, câinele unei persoane fără adăpost căreia i se făcuse rău i-a împiedicat pe angajații SMURD să intervină pentru a-i acorda îngrijiri medicale. În ajutor au fost chemați angajații ASPA.
 
Totodată, în perioada menționată, o persoană a fost muşcată de câine, în Sectorul 4 al Capitalei: "În perioada menționată au fost înregistrate și sesizări privind câini cu deținător, cu comportament agresiv pe domeniul public - un câine din rasa Bernese Mountain Dog, scăpat de la deținător, a mușcat o persoană în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, care a fost transportată la spital, iar un alt câine din rasa Cane Corso scăpat din curte, manifesta un comportament agresiv pe str. Humulești din sectorul 5".
 
"Cazurile de abandon sau atac canin sunt transmise poliției, pentru verificarea și sancționarea celor vinovați", transmit reprezentanții ASPA.