MENIU

Asistentă medicală din Gorj, REȚINUTĂ. Femeia practica "vaccinarea la chiuvetă". Ce SUME primea în schimb

Certificat vaccinare antiCovid / Inquam Photos / Octav Ganea

O asistentă care lucra la un cabinet de medicină de familie din Gorj a fost reținută pentru luare de mită, după ce ar fi eliberat mai multe certificate de vaccinare false. Vorbim despre deja cunoscuta metodă "vaccinarea la chiuvetă", procurorii susținând că femeia ar fi primit între 500 și 1.500 de lei de la fiecare persoană, în schimbul eliberării unei adeverințe false de vaccinare anti-COVID.

Asistenta medicală a fost reținută pentru 24 de ore pentru infracțiunile de luare de mită, fals informatic şi fals intelectual, toate în formă continuată, potrivit unei informări emise de Parchetul Tribunalului Gorj.

Procurorii susțin că femeia a cerut şi primit mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 de lei de persoană, de la mai multe persoane, pentru a le elibera în fals certificate de vaccinare anti-COVID, fără a le administra doza de vaccin.

Astfel, până în prezent, asistenta medicală ar fi eliberat peste 20 de certificate false de vaccinare.