MENIU

Asistentă de la Spitalul Județean Suceava: Numărul de cadre medicale infectate este mult mai mare

O asitentă de la Spitalul Județean Suceava, care a stat la coadă, marți dimineață, pentru a fi testată împotriva Covid-19, după ce  alte 92 cadre medicale au fost infectate, a relatat amănunțit la Realitatea PLUS de ce s-a ajuns într-o astfel de situație la nivel local. 

O asitenta de la Spitalul Județean Suceava care a stat la coadă, marți dimineață, pentru a fi testată împotriva Covid-19, după ce  alte 92 cadre medicale au fost infectate, a relatat amănunțit la Realitatea PLUS de ce s-a ajuns într-o astfel de situație la  nivel local. Femeia a precizat că nu au fost suficiente echipamente de protecție în spital, dar și că nu au fost suficiente teste pentru cei care au stat la coadă de dimineață.

Asistenta, care a dorit să își păstreze identitatea a afirmat că numărul cadrelor medicale infectate, din Suceava ar putea fi mai mare decât s-a anunțat.

„Noi suntem speriate Nu știm ce să facem. De testare nu poate fi vorba, nu ne anunță nimeni. Aflăm unele de la altele, nu ne spune nimeni că trebuie să ne testăm. Numărul de cadre medicale infectate este mult mai mare, pentru că nu este testat tot personalul. Se fac câte 100 de teste pe zi. Și atât”, a declarat femeia într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Mai mult, aceasta a dezvăluit că asistentele nu sunt luate în seamă de conducerea Spitalului Județean.

”Nu putem discuta cu managerul spitalului, pentru că nu suntem luate în seamnă de manager. N-am fost luate în seamă nici de directorul de îngrirjiri, nici de directorul medical. Ne-am plâns asistentelor șefe jignite și ele, umilite”, a mai spus asistenta.

De asemenea, ea nu a apucat să își facă testul, marți dimineață, deoarece nu au fost suficiente teste.

”Nu am apucat să îmi fac testul, pentru că s-au terminat testele. Au fost disponibile 100 de teste. Cred că erau vreo 300 de persoane la rând. Ni s-a spus de la început că sunt 100 de teste și să nu stăm mai mult pentru că nu se fac mai mult 100”, a mai declarat cadrul medical.

De altfel, aceasta a mai dezvăluit că spitalul nu a dispus de suficiente echipamente de protecție.

”Numărul de măști erau limitate, pentru că se dădea o singură mască și trebuia purtată toată ziua. Mănuși erau și nu erau. Alte secții aveau, altele nu. Nu poate fi vorba de alte echipamente de protecție”, a explicat asistenta.

Zeci de cadre medicale de la Spitalul Județean Suceava au stat la coadă, marți dimineață, pentru a fi testate de coronavirus.  Angajații au stat în frig și cu măști pe față unul lângă altul în curtea Spitalului Vechi.

Medici de la Spitalul Județean Suceava, la coadă pentru a fi testați de coronavirus

Instituția a fost închisă pentru dezinfectat timp de 48 de ore, după care va deveni spital dedicat exclusiv cazurilor de COVID-19. Pentru că întregul personalul este în izolare, vor fi aduși medici de la alte spitale și din alte județe. 

Peste 70 de cadre medicale de la spitalul din Suceava, infectate. Unitatea medicală devine centru exclusiv pentru pacienți COVID-19

Mai multe articole despre:
suceava medici