MENIU

Asigurările agricole s-ar putea scumpi de anul viitor

Asigurările agricole s-ar putea scumpi de anul viitor, ca efect al schimbărilor pe care Ministerul Agriculturii intenţionează să le producă în ceea ce priveşte încheierea poliţelor de asigurare.

Ministrul Decebal Traian Remeş vrea ca fermierii să îşi asigure în mod obligatoriu culturile, iar firmele de asigurare să înfiinţeze un fond de garantare la dispoziţia statului.

"În ce priveşte societăţile de asigurare, trebuie să le obligăm să creeze din totalul poliţelor pe care le încasează pentru asigurarea culturilor un fond de garantare, astfel încât acel fond să poată deveni o resursă financiară la care să apelăm în situaţii împorăvătoare ca şi cea în care ne aflăm", a susţinut Decebal Traian Remeş, ministrul Agriculturii.

Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurări şi Consultanţă în Asigurări consideră că o astfel de măsură îi defavorizează pe agricultori şi în acelaşi timp îi obligă pe asiguratori să crească preţul poliţelor agricole.

"Nu înţeleg de ce Ministerul Agriculturii îşi doreşte în momentul de faţă să creeze un astfel de fond din banii celor pe care intenţionează să îi protejeze. Ne vom lovi de o creştere a preţurilor de asigurare, de o creştere a cotelor de prime pe asigurările agricole", este de părere Gheorghe Grad, consultant asigurări.

Modificările propuse de Ministerul Agriculturii prevăd, de asemenea, că agricultorii vor fi despăgubiţi, în caz de calamitate, doar dacă au respectat condiţiile de înfiinţare a culturilor.
Mai multe articole despre:
agricultură asigurare agricultori