MENIU

Șase vile şi o sală polivalentă, acordate gratuit Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Şase vile şi o sală polivalentă, din comuna Ceahlău (judeţul Neamţ), aflate în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, au fost trecute de Guvern, în mod gratuit, în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, informează Mediafax. 

Transferul proprietăţilor a fost aprobat prin hotărâre, aprobată recent de Guvern.

Vilele, denumite "Floare de Colţ", "Crinul", "Toporaşul", "Ghiocelul", "Bujorul" şi "Viorica", au fiecare o suprafaţă construită de peste 150 metri pătraţi şi o suprafaţă desfăşurată de peste 300 metri pătraţi, iar sala polivalentă are o suprafaţă desfăşurată de 4.572 metri pătraţi şi o suprafaţă construită de 1.722 metri pătraţi.