MENIU

Șase tineri, răniți în Vaslui de un șofer beat cu mâna în ghips

Șase tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, au fost răniți, luni dimineața, într-un accident pe DJ 244A, pe raza comunei vasluiene Roșiești.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, autoturismul era condus de un tânăr de 29 de ani, care avea o mână fracturată şi imobilizată în ghips şi care a fugit de la locul accidentului. El a fost identificat de poliţişti, cercetările ulterioare stabilind că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, scrie Agerpres.

“Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a lovit frontal de un copac de pe marginea drumului, în urma impactului rezultând rănirea a şase persoane. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Tinerii răniţi în accident se întorceau de la un local, unde participaseră la o petrecere. Patru dintre dintre aceştia au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar doi, printre care şi şoferul, au refuzat transportul la unitatea medicală.

Mai multe articole despre:
Vaslui răniţi tineri tineri răniţi