MENIU

ASASINAT LA COMANDĂ, tocmit de fostul PREFECT DE GALAŢI

ASASINAT LA COMANDĂ, tocmit de fostul PREFECT DE GALAŢI

Dezvăluiri demne de filmele cu mafioţi în dosarul fostului prefect al Galaţiului. Emanoil Bocăneanu ar fi vrut să plătească un asasin pentru a-l ucide pe principalul martor din dosarul în care e anchetat pentru fapte de corupţie. Cel puţin asta susţin anchetatorii, care l-au chemat la Poliţie. Demnitarul este judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie, de la luare de mită la şantaj şi trafic de influenţă.

Emanoil Bocăneanu a fost arestat iar pentru că a încălcat condiţiile controlului judiciar impus de instanţă în 10 februarie şi a părăsit localitatea de domiciuliu. Motivul pare însă desprins din filme. Se pare că fostul prefect de Galaţi căuta la Brăila un asasin pentru a se răzbuna pe cel care l-a denunţat.

A apelat la ajutorul unui bărbat cu care s-a împrietenit în arest dar care, în final, s-a speriat, şi a povestit totul oamenilor legii. Aşa se face că Bocăneanu s-a întâlnit cu un presupus criminal, care era, de fapt, un investigator sub acoperire.

Astfel el a fost prins în flagrant de către poliţişti, iar ieri după-amiază s-a predat la arestul Poliţiei Galaţi.

Emanoil Bocăneanu a beneficiat de sprijinul PSD pentru a fi numit prefect de Galaţi în luna mai 2012, funcţie pe care a deţinut-o până în noiembrie 2013. Atunci a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat mai multe persoane pentru câştigarea unor funcţii de conducere în cadrul ISU Galaţi. Mai mult, demnitarul l-a determinat pe şeful comisiei de concurs de la Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Personelor, care se ocupa de angajări, să-i dea înainte de concurs subiectele, pentru a le trimite unei prietene de-a soţiei sale.

Totodată, el a interevnit la Poliţia Rutieră pentru a nu i se confisca permisul consilerului său. În schimbul intervenţiilor primea alimente, băuturi şi diverse servicii. Pe data de 15 noiembrie, Bocăneanu a fost arestat pentru 29 de zile, după ce au avut loc percheziţii la Prefectura Galaţi.

La finalul lui decembrie a fost eliberat şi cercetat în stare de libertate. Conform declaraţiei de avere din luna iunie 2013, Emanoil Bocăneanu deţine o treime dintr-o casă de 400 metri pătraţi din Galaţi, cumpărată în 2008. Are un autoturism Ford Focus, fabricat în anul 2006 şi achiziţionat printr-un contract de lesing.

Tot potrivit declaraţiei de avere, Bocăneanu a acordat unei persoane fizice două împrumuturi, în valoare de 50.000 de euro şi a încasat venituri de 53 de mii de lei.