MENIU

Aşa se aleg, de fapt, babele. Obiceiul din moşi-strămoşi pe care mulţi l-au uitat

Aşa se aleg, de fapt, babele. Obiceiul din moşi-strămoşi pe care mulţi l-au uitat

Babele de martie sunt asociate în folclorul românesc cu legendă Babei Dochia. Potrivit tradiţiei, primele nouă zile ale lui martie sunt considerate babe, iar alegerea uneia dintre ele îţi poate oferi indicii preţioase ale viitorului care te aşteaptă în anul respectiv. 

Acest obicei popular spune că femeile trebuie să îşi aleagă o baba, adică o zi din perioada 1-9 martie, primele zile de primăvară. În funcţie de cum va fi vremea în ziua respectivă, aşa îi va merge şi ei tot anul.

Zilele senine şi călduroase reprezintă fericirea, norocul, belşugul şi împlinirile, iar cele mohorâte şi friguroase semnifică neîmplinirile, tristeţea, dezamăgirile şi sărăcia.

Din moşi-strămoşi se păstrează acest obicei de a alege o baba în prima dimineaţă de primăvară, adică 1 martie (din punct de vedere calendaristic). În timp ce se pune mărţişorul în piept, se alege şi ziua care îţi va arată cum îţi va fi sufletul şi norocul tot anul. Dacă baba este bună, te va aştepta un an rodnic. La polul opus, dacă baba este rea, vei avea parte de supărări şi boli până în primăvară următoare.

În funcţie de zona din care provin, unele femei îşi aleg ziua respectivă după placul lor, în timp ce altele o stabilesc în funcţie de dată în care s-au născut. Află, în continuare, cum se aleg babele după ziua naşterii!

Dacă ziua de naştere are o cifra mai mare decât 9, atunci trebuie să aduni cele două cifre. De exemplu, dacă eşti născută pe 23 a oricărei luni, baba ta va fi pe 5 martie. Iar dacă eşti născută pe 29, atunci vei calcula aşa: 9+2=11, apoi 1+1=2, adică baba ta este pe 2 martie.

Nu contează atât de mult cum se aleg babele, ci cum va fi vremea în ziua respectivă.

Mai multe articole despre:
Babele babe cum se aleg babele