MENIU

Aşa faci cei mai buni cartofi la cuptor. Ingredientul care face toată diferenţa

Greşeală MORTALĂ. O familie întreagă a MURIT. Ce să NU faci niciodată atunci când găteşti cartofi

Aceşti cartofi sunt perfect copţi – sunt crocanţi la exterior şi foarte pufoşi la interior. Aşadar, dacă vrei o garnitură simplă care să meargă la orice mâncare, încearcă această reţetă pentru ceo mai buni cartofi la cuptor. Cartofii copţi sunt delicioşi cu carne de pui sau cu friptură de porc.

Cei mai buni cartofi la cuptor – Ingrediente

900 g cartofi albi, tăiaţi în două sau în patru
3 linguri ulei de măsline
1 lingură ierburi aromatice tocate (rozmarin şi cimbru)
1 linguriţă sare grunjoasă
1 linguriţă usturoi pudră
35 g parmezan ras

Cei mai buni cartofi la cuptor – Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la foc potrivit. Combini într-un bol mic ierburile aromatice, sarea, usturoiul şi parmezanul, apoi dai deoparte amestecul.

Aşezi cartofii tăiaţi într-un bol mare şi îi stropeşti cu ulei de măsline. Îi amesteci bine, ca să se acopere. Presari amestecul de condimente şi mai amesteci o dată cartofii, ca să fie complet acoperiţi. Îi aşezi într-o tavă de copt nu foarte adâncă, iar dacă ţi-au mai rămas condimente în bolul mic, le pui acum.

Dai tava la cuptor 20-30 de minute, în funcţie de cât de mari sunt cartofii, până când aceştia se înmoaie. Serveşti imediat cei mai buni cartofi la cuptor, ca garnitură.

Sursa: clickpoftabuna.ro

Mai multe articole despre:
cartofi reţetă cartofi cartofi la cuptor