MENIU

Artistul ale cărui picturi au fost interzise de Hitler a murit la 103 ani

Karl Otto Goetz

Pictorul Karl Otto Goetz, ale cărui lucrări abstracte au contribuit la revirimentul pe piața internațională a artei germane după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și prăbușirea celui de-Al Treilea Reich, a murit la vârsta de 103 ani, a anunțat luni fundația sa, informează DPA.

"A murit cu demnitate", a declarat soția artistului, Rissa, în vârstă de 79 de ani, pentru cotidianul german Rheinische Post, scrie Agerpres.

Karl Otto Goetz, ale cărui picturi au fost interzise de Hitler, a murit în cursul zilei de sâmbătă în reședința sa din Niederbreitbach. Cenușa lui va fi împrăștiată în mare.

Operele sale, asemănate de bunul său prieten Edouard Jaguer cu "o cameră biciuită", au reprezentat o sursă de inspirație importantă pentru mai mulți artiști de seamă ai lumii, precum Gerhard Richter și Sigmar Polke.

Artistul german, care se semna KO Goetz, s-a născut în februarie 1914 cu puțin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

Mai multe articole despre:
Karl Otto Goetz KO Goetz