Arsenie Boca și PROFEȚIILE CUTREMURĂTOARE despre ce se va întâmpla în România
Părintele Arsenie Boca a făcut o serie de profeții ce s-au adeverit, uimind astfel creștinii din România.
Acesta a vorbit despre o mare descoperire ce se va face la noi în țară și va avea un puternic impact asupra tuturor. Totul va veni însă în urma unei lupte grele, anunță Antena 1.
Mai mult decât atât, Arsenia Boca a vorbit despre o perioadă grea ce se va abate asupra României. Acesta a povestit despre „o hidră cu răsuflare otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Părintele a spus că vor urma vremuri grele, în care forțele răului vor pune la încercare credincioșii prin puterea banilor și a viciilor. De asemenea, minciuna, prefăcătoria, intriga și omorul vor naște numeroase probleme.