Arnold Schwarzenegger a fost reținut pe aeroportul din Munchen. Actorul deținea un ceas de lux neînregistrat, pe care vroia să-l vândă la licitație
Arnold Schwarzenegger a fost reținut pe aeroportul din München și interogat „în conformitate cu legea fiscală” pentru un ceas de lux neînregistrat pe care intenționa să-l scoată la licitație, anunță presa germană.
Actorul din Terminator, în vârstă de 76 de ani, a fost fotografiat cu vameșii după ce a zburat din Los Angeles în această după-amiază și a așteptat de câteva ore, transmite Bild.
Arnold, care are dublă cetățenie austriacă și americană, ar fi fost pe cale să participe la o licitație de caritate pentru climă care urma să aibă loc mâine la Kitzbühel, Austria.
Fostul guvernator al Californiei, care este un activist pasionat pentru schimbările climatice, a scos la licitație un ceas valoros fabricat de marca de lux elvețiană Audemars Piguet.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Vamal principal din München, Thomas Meister, a declarat pentru Bild: „Am inițiat proceduri penale conform legislației fiscale. Ceasul ar fi trebuit să fie înregistrat pentru că este din import.”
\"Dacă mărfurile rămân în UE, trebuie să le declarați în vamă. Acest lucru este valabil pentru toată lumea, fie că se numește Schwarzenegger sau Müller, Meier sau Huber”, a declarat un purtător de cuvânt al vamal pentru publicația germană SZ, citat de Daily Mail.
O familie din India a ajuns să exploateze 27.000 de hectare de teren agricol în România
Aceștia au adăugat că actorul a stat cu oficialii vamali în timp ce i-au fost verificate bagajele.
Arnold Schwarzenegger este cunoscut pentru dragostea lui pentru ceasurile de lux, și a lansat propriul model în ediție limitată cu Audemars Piguet în 1999.
Doar 1.500 dintre piesele Royal Oak Offshore „Arnold Schwarzenegger The Legacy” au fost produse vreodată și se vând cu amănuntul pentru mai mult de 30.000 de lire sterline.
Fostul culturist are o colecție vastă de ceasuri, inclusiv de la Rolex și alte mărci de lux.