Armele şi podoabele războinicilor persani, expuse la Muzeul Judeţean din Piteşti
Herodot povesteşte despre Darius că, înainte de a trece Istrul, i-a biruit pe geţi, cei care se cred nemuritori. Mulţi războinici persani şi-au pierdut viaţa în confruntarea cu cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Mormintele lor, descoperite în partea de nord a judeţului Argeş, adăpostesc adevărate comori arheologice.
În urmă cu mai mult de 40 de ani, arheologii au făcut săpături în zona Ferigile şi au scos la lumină numeroase obiecte îngropate alături de războinicii morţi.
Impresionante sunt armele din fier, conservate foarte bine. Restaurate de-a lungul multor ani, unele dintre ele sunt expuse acum la Muzeul Judeţean Argeş.
Expoziţia "Războinicii epocii fierului" va fi deschisă până pe 15 mai.