Armata scoate TAB-urile pe străzi: „Este un exercițiu de instruire planificat de anul trecut” FOTO
Situația geopolitică tensionată scoate Armata Română din cazărmi. Două convoaie de TAB-uri (transportor amfibiu blindat) se vor deplasa pe șosele între București și Medgidia. Ministerul Apărării spune că este un exercițiu de instruire planificat de anul trecut.
„Deplasări de tehnică pe cale rutieră
Două convoaie militare, aparținând Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni", se vor deplasa, pe 1 şi 3 februarie, la sediul Batalionului 911 Infanterie "Capidava", pe ruta București-DNCB-A2-Medgidia.
Deplasarea are loc între orele 06:00 şi 10:00 iar convoaiele sunt formate din Transportoare Amfibii Blindate şi camioane de transport.
Activitatea face parte din sfera activităților de instruire și este planificată din anul 2021.
Poliția militară le recomandă celor care se deplasează pe această rută să circule cu atenție sporită și să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor”, scrie Ministerul Apărării pe pagina de Facebook.