MENIU

Armata Română se modernizează: Ambasada SUA confirmă vânzarea de sisteme radar Sentinel

Ambasada SUA în România confirmă vânzarea de sisteme radar Sentinel

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat, luni, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

"Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene şi va spori semnificativ capacitatea României de descurajare şi apărare împotriva potenţialelor ameninţări", se arată într-un comunicat transmis luni de Ambasada SUA.

Sursa citată precizează că primele două sisteme, cu o valoare totală iniţială de aproximativ 90 de milioane de dolari, vor fi finanţate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanţare Militară Externă (Foreign Military Financing) al Departamentului de Stat al SUA.

Cât câștigă lunar șeful vaccinării din pandemie, Valeriu Gheorghiță. Mirele anului se bucură de un salariu fabulos ca șef al spitalului SRI

"Achiziţionarea de către România a sistemului radar Sentinel evidenţiază parteneriatul pe termen lung în domeniul securităţii dintre cele două ţări. Aceste sisteme radar vor spori considerabil gradul de avertizare timpurie pentru potenţialele ameninţări la adresa oraşelor şi infrastructurii critice din România şi vor proteja mai bine teritoriul şi cetăţenii României. Achiziţia Sentinel îmbunătăţeşte securitatea României, aliatul nostru NATO şi o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa", a declarat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, citată în comunicat.

Ministerul Apărării Naţionale a salutat notificarea Congresului SUA transmisă de către Departamentul de Stat cu privire la achiziţionarea de către România a unor sisteme radar AN/MPQ-64 F1 Sentinel.

Confruntarea candidaților pe drumul spre Cotroceni se vede pe Realitatea.NET! Ana Maria Păcuraru, tur de forță: TU DECIZI în ziua votului!

"Programul de achiziţie include un număr de până la patru radare AN/MPQ-64 F1, inclusiv suportul logistic, servicii de instruire, echipamentele de comunicaţii, asistenţă tehnică şi servicii de transport, pentru dotarea batalioanelor de apărare aeriană cu baza la sol ale Forţelor Terestre Române. Radarele vor contribui la îmbunătăţirea supravegherii spaţiului aerian, în special împotriva celor mai recente ameninţări reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare şi amprente radar reduse", se arată într-un comunicat al MApN.

Conform aceleiaşi surse, pentru achiziţionarea primelor două radare vor putea fi valorificate instrumentele de finanţare oferite de Guvernul SUA prin programul Foreign Military Financing, ceea ce va permite contractarea în cel mai scurt timp posibil de la semnarea acordului de tip Letter of Offer and Acceptance.

"Radarele de ultimă generaţie de tip Sentinel vor completa capacităţile de apărare aeriană ale României, îndeosebi în ceea ce priveşte detecţia timpurie a vehiculele aeriene fără pilot, care evoluează cu viteze mici de deplasare şi au amprente radar reduse, ameninţări care se manifestă în proximitatea frontierelor naţionale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei", a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, citat în comunicat. 

De ce este Nicolae Ciucă sigur că va câștiga: „Mi-am servit țara cu onoare și credință. Vin cu o viziune de libertate și prosperitate”