MENIU

Decizie oficială: Armata Română convoacă rezerviștii. Care este motivul

Ministerul Apărării Naţionale derulează în Bucureşti, în aceste zile, o acţiune de verificare a militarilor în rezervă. Sunt actualizate datele personale ale rezerviştilor şi sunt verificate actele personale – cartea de identitate şi livretul militar, scrie romanialibera.ro.

Operaţiunea se face prin convocarea rezerviştilor la Centrele Militare de care aparţin, aceştia primind ordine scrise de chemare „pentru clarificarea situaţiei militare”.

Dacă rezervistul nu se prezintă până la data limită indicată pe ordinul militar, poate primi o amendă între 100 şi 300 de lei.

300 de lei amendă dacă nu ghiceşti că te cheamă la Armată

În mod normal, ordinele scrise ar trebui să le fie înmânate rezerviştilor de un agent de poliţie. Totuşi, există cazuri în care aceste ordine militare nu numai că nu sunt înmânate de poliţist, dar nu sunt puse nici măcar în cutia poştală.

Într-o asemenea situaţie, rezervistul nu are cum să ştie că e aşteptat la Centrul Militar şi e pasibil de o amendă pentru neprezentare.

Armata încearcă să evite asemenea litigii dând telefon persoanelor care întârzie să vină la Centrele Militare. Dar nici această metodă nu e infailibilă, întrucât e posibil ca unii rezervişti să-şi fi schimbat, în ultimii ani, numărul de telefon.

Mai multe articole despre:
România Bucureşti armata rezervisti