Ariton, în plenul Senatului: Vă solicit să aprobați favorabil cererea de începere a urmăririi penale
Senatorul Ion Ariton le-a solicitat colegilor în ședința de miercuri să aprobe favorabil cererea procurorilor de începere a urmăririi sale penale, precizând că nu o să ceară tergiversarea votului.
"Astăzi ne aflăm în situația de a vota solicitarea Parchetului General adresată Senatului României în vederea formulării cererii de urmărire penală. După cum am precizat în toate intervențiile mele anterioare, nu o să cer colegilor mei să tergiverseze votul, dimpotrivă, vreau să se termine cât mai repede. De trei ani se tot discută de acest subiect și cred că e cazul ca autoritățile competente să se pronunțe. Am fost și sunt un adept al principiului independenței Justiției, consider că toți oamenii trebuie să fie egali în fața legii. Vă solicit să aprobați favorabil cererea de începere a urmăririi penale", a spus Ariton.
Senatul urmează să se pronunțe cu privire la această solicitare în ședința de joi, la votul final, informează AGERPRES.
Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, marți, cu majoritate de voturi, cererile pentru începerea urmăririi penale a foștilor miniștri ai Economiei Ion Ariton și Varujan Vosganian.