Aristotel Căncescu, arestat preventiv pentru 25 de zile
Curtea de Apel Brașov a admis marți cererea DNA de arestare preventivă a fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.
Decizia Curții de Apel este arest preventiv pentru următoarele 25 de zile, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu.
Săptămâna trecută Tribunalul Brașov a decis ca Aristotel Căncescu să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. DNA a făcut recurs imediat, iar cererea s-a judecat marți la Curtea de Apel Brașov.
Procurorii DNA l-au reținut miercuri pe Aristotel Căncescu, fost președinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al filialei județene a unui partid politic, pentru mai multe fapte de luare de mită în legătură cu campania electorală din 2012.