MENIU

Arestat după ce a MINŢIT pe Facebook despre pisicile sale

Un britanic de 34 de ani a fost arestat pentru fraudă după ce a minţit pe o pagină de internet că şi-a pierdut cele trei pisici în urma unui incendiu care i-a afectat casa. 

Impresionaţi de povestea tânărului, bucătar de meserie, iubitorii de pisici de pe Facebook au donat bani pentru acesta, ajungându-se la o pagină de Go Fund Me care a adunat sute de donaţii. Într-un final, s-a ajuns la aproximativ 2200 de lire sterline strânse pentru "pisicile moarte" ale lui Adam Pattinson, scrie ITV.com. 

De fapt, în casa bărbatului fusese un incendiu, dar pisicile nu se aflau în locuinţă. Cele trei feline şi adevărata lor stăpână, fosta iubită a bărbatului, se mutaseră la momentul incendiului.

Pattison, care a dat banii înapoi tuturor donatorilor, susţine că "a spus o minciună mică", dar nu l-a impresionat pe judecător. El a primit o sentinţă de 12 luni de închisoare cu suspendare, 100 de ore de muncă în folosul comunităţii şi o amendă de 185 de lire sterline.

Mai multe articole despre:
fraudă pisici Facebook adam pattinson