MENIU

Arestări la "orfelinatul groazei" din Capitală. Directorul centrului va sta după gratii 30 de zile

Arestări la orfelinatul groazei. Directorul centrului va sta după gratii 30 de zile, în vreme ce un alt angajat a fost arestat la domiciliu, iar alte două persoane au fost puse sub control judiciar. Totul după ce un minor de 15 ani ar fi pus un copil să întrețină relații sexuale cu el, iar pe alții i-ar fi îndemnat la acte de exhibiţionism. 

Scenele filmate la casa de copii s-ar fi petrecut iarna trecută. Oamenii legii spun că persoane din conducerea centrului au aflat ce se petrece, dar nu au anunțat autoritățile. Mai mult, pentru că centrul este finanţat şi de Biserica Evanghelică, supraveghetorii ar fi încercat să le schimbe orientarea religioasă a copiilor spre acest cult.

Minorii ar fi fost amenințați cu pedepse dacă nu fac ce li se cere.

Între timp, Primăria Sectorului 5 a anunțat într-un comunicat că s-au luat măsuri pentru ca minorii în cauză să beneficieze de protecție specială în unități din subordinea DGASPC Sector 2. Totodată, se verifică și cum sunt îngrijiți ceilalți copii din centru. 

Mai multe articole despre:
arestat director centru de plasament abuz sexual