MENIU

Arafat: Trei decese anunţate, dar nu se poate spune acum că a existat hipotermie

Arafat: Trei decese anunţate, dar nu se poate spune acum că a existat hipotermie

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a spus, duminică, la Guvern, că autorităţile locale au anunţat până în prezent decesul a trei persoane, din Iaşi, Vaslui şi Neamţ, dar despre niciuna nu se poate spune că a murit prin hipotermie până nu se finalizează analiza medico-legală.

Anunţul secretarului de stat a fost făcut în cadrul comandamentului de iarnă convocat de vicepremierul Liviu Dragnea, prilej cu care s-a cerut autorităţilor să nu facă înainte afirmaţii referitoare la cauza decesului prin hipotermie şi să respecte procedura.

"Dispeceratul integrat Vaslui ne anunţă de un bărbat de 44 ani decedat în comuna Tutova, şi aici vreau să explic foarte clar - ca să anunţăm că cineva a decedat prin hipotermie există o procedură foarte clară în aceste condiţii, motiv pentru care se lasă acest anunţ până ce este validat de medicina legală. Persoana care într-adevăr decedează prin hipotermie înseamnă că este una sănătoasă care, dintr-un motiv sau altul, a stat în frig până a decedat prin hipotermie, deci o persoană care n-a suferit alte probleme care au făcut ca după asta să-i scadă temperatura. De exemplu, n-a fost un stop cardiac înainte şi după care a devenit hipotermic corpul şi a pierdut temperatura mai repede din cauza condiţiilor meteo. Deci, de aici noi cerem colegilor noştri să respecte procedura în aceste cazuri până ce au rezultatele medico-legale", a precizat Arafat.

Totodată, el a mai anunţat decesul a două persoane, dar nici în aceste situaţii încă nu se poate stabili cauza morţii până la finalul unor analize medico-legale.

"În judeţul Neamţ, Spital Bisericani, la 3 dimineaţa, s-a constatat dispariţia unui pacient, din Spitalul Bisericani, care este un spital pentru tuberculoză şi probleme pulmonare. În jurul orei 11,30, azi dimineaţă, a fost găsit, din păcate, cadavrul pacientului la 2 km de spital. Acest aspect este sub ancheta poliţiei (...) La Iaşi, am fost anunţaţi de un bărbat, 60 de ani, decedat, caz social, care a fost găsit într-un pasaj unde temperatura nu era sub zero grade, deci şi aici aşteptăm concluziile medicului legist", a adăugat secretarul de stat.

În ceea ce priveşte alte urgenţe medicale, Arafat a spus că s-a intervenit în timp util, uneori beneficiind şi de sprijinul militarilor, jandarmilor sau pompierilor, iar persoanele în cauză au fost transmise la unităţile spitaliceşti în condiţii de siguranţă.

Mai multe articole despre:
Raed Arafat Arafat decese raed arafat