MENIU

Arafat, REACȚIE la protestul de la Palatul Parlamentului: Acolo devin focare de răspândire a virusului

Raed Arafat, secretar de stat în MAI / Inquam Photos / George Calin

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, se arată îngrijoat de protestul organizat chiar la această oră în fața Palatului Parlamentului de către reprezentanții AUR, despre care spune că ar putea să genereze noi infectări.

„Vorbim de cel care o să fie pentru interiorurl țării - e o necesitate pentru a stopa răspândirea virusului. E nevoie de metode pentru a stopa virusul. Parlamentul o să dezbată. Trebuie să ai anumite măsuri ca să poți păstra un echilibru. (...)

Dacă sunt cei care nu cred în măsuri... Mulți nu cred că există virusul. Acolo devin focare de răspândire a virusului. E de ajuns să fie câțiva pozitivi și răspândesc la mai mulți oameni. O persoană infectează în medie 3 oameni. Din păcate au crezut în teoria conspirației, care spun că virusul e o invenție”, a declarat Arafat, în această dimineață, la un post TV.

Reamintim că aproximativ 1000 de oameni protestează în fața Parlamentului. Ei nu vor ca certificatul verde să devină obligatoriu în România. Circulația este blocată în fața Palamentului.