Țara care interzice Facebook timp de o lună
Papua Noua Guinee va interzice Facebook-ul timp de o lună. Ministrul Comunicaţiilor a anunţat că măsura este necesară pentru eliminarea conturilor false şi a pornografiei de pe reţeaua socială.
În tot acest timp, se va studia efectul răspândirii ştirilor false, cum este folosit Facebookul şi dacă are efecte asupra stării de bine şi a productivităţii locuitorilor.
În funcţie de rezultate, reţeaua de socializare ar putea fi interzisă definitiv şi înlocuită cu un site de socializare naţional.
Compania Facebook nu a comentat situaţia deocamdată.