MENIU

Aproximativ 400 de clădiri beneficiază astăzi de peste 6 miliarde de lei, bani alocaţi pentru consolidare. Anunțul ministrului Cseke Attila

Ministrul Cseke Attila. Foto: Realitatea din UDMR

Aproximativ 400 de clădiri ce urmează a fi consolidate beneficiază, în acest moment, de peste 6 miliarde de lei, finanţări din fonduri naţionale şi europene, a anunțat, sămbătă, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Cseke Attila.

"Avem astăzi la zi încheiate 176 de contracte pentru consolidarea a 251 de clădiri din toată ţara. Valoarea totală a acestor contracte este 476 de milioane de euro. Contractele sunt semnate şi sunt în vigoare. Pot să vă anunţ că în două săptămâni vom mai reloca din Valul Renovării circa 80 de milioane de euro pentru a mai finanţa contracte şi lucrări care sunt astăzi evaluate deja, au fost depuse în apelurile de proiecte pe care le-am desfăşurat anul trecut şi prin care vom finanţa alte consolidări de risc seismic atât blocuri de locuinţe, cât şi clădiri publice. Pe programul creat prin Legea 212 cu finanţare de la bugetul de stat, la 1 martie am aprobat ordinul de ministru prin care au fost introduse primele investiţii, 50, care au avut documentaţie pentru a fi eligibile - 11 blocuri de locuinţe, 39 de clădiri. Este un proces continuu, în momentul în care autorităţile beneficiare aduc documentaţia necesară ordinul se actualizează. De asemenea, la Compania Naţională de Investiţii avem în curs de derulare contracte de execuţie de lucrări care privesc şi consolidări de clădiri în număr de 57, în valoare totală de finanţare de 3 miliarde de lei. În total, în finanţare asigurată astăzi din fonduri naţionale şi europene sunt 397 de clădiri, din care 101 şcoli, şi aici nu se adaugă cele care vor intra pe ordonanţa cu şcoli sigure şi sănătoase de la Ministerul Educaţiei, respectiv 22 de clădiri de spitale. Peste 6 miliarde de lei, finanţare contractată pentru aceste consolidări de clădiri", a declarat Attila, la încheierea Săptămânii Protecţiei Civile (27 februarie - 4 martie), eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), relatează Agerpres.

EMinistrul a subliniat că aceste consolidări de risc seismic pot fi înfăptuite doar printr-un parteneriat "foarte strâns" şi printr-o colaborare care trebuie să fie zilnică între autoritatea centrală şi autoritatea locală, precum şi printr-o relaţionare directă a asociaţiilor de proprietari cu primăriile.

"Există linii de finanţare, vor mai exista şi altele, avem contracte semnate pe multe clădiri pentru consolidarea lor, dar autorităţile locale, beneficiare ale acestor investiţii, trebuie şi ele să trateze şi sunt sigur că vor trata cu prioritate aceste investiţii. Autoritatea centrală, Ministerul Dezvoltării şi Guvernul le va acorda tot sprijinul (...). Foarte importantă este relaţionarea dintre asociaţiile de proprietari şi primării. Autoritatea locală este cea care să se implice, autoritatea locală trebuie să se informeze, să aibă o relaţionare mai directă. Acum am modificat, respectiv, modificăm în Parlament legea cu privire la acordul proprietarilor, nu va mai fi un acord unanim, va fi jumătate plus unu, creăm mecanismele pe care le-am primit din teritoriu ca fiind necesare în a debloca anumite situaţii, dar autoritatea locală trebuie să se implice foarte mult, trebuie să informeze asociaţiile de proprietari despre această posibilitate. Asociaţia de proprietari poate avea iniţiativa către autoritatea locală, ştiind că are o clădire expertizată, care se pretează pentru risc seismic I, trebuie făcută expertiza de clasificare, după care autoritatea locală este cea care trebuie să depună documentaţia la minister", a explicat Cseke Attila.

La eveniment au mai participat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, adjunctul inspectorului general al IGSU, general-maior Benone Duduc, reprezentanţi guvernamentali şi din cadrul societăţii civile.