Aproximativ 26.000 de hectare de culturi au fost afectate de secetă
Aproximativ 26.000 de hectare de culturi, cea mai mare parte porumb, au fost afectate de secetă în judeţul Arad, conform sesizărilor depuse de 815 fermieri la Direcţia pentru Agricultură, însă suprafeţele afectate ar fi mai mari, pentru că zeci de sesizări sunt înregistrate zilnic.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Ioan Martin, a declarat marţi, pentru Agerpres, că cea mai mare parte a terenurilor afectate de secetă sunt cultivate cu porumb, respectiv 17.274 de hectare. Totodată, 4.150 de hectare cultivate cu floarea-soarelui au fost înregistrate, până în prezent, ca fiind afectate de lipsa apei în sol.
„Înregistrăm zilnic zeci de sesizări. Din cele depuse până luni seara de 815 fermieri, am verificat circa 10.000 de hectare, iar cele arătate se confirmă. Suprafeţele sunt compromise în procente diferite, de la 30 la 100%. Ploaia care a căzut la finalul săptămânii trecute a ajutat în mică măsură culturile de pe aceste terenuri, doar plantele care nu erau deja uscate mai au o şansă să îşi continue dezvoltarea. Ploaia a ajutat mai mult floarea-soarelui, care încă vegetează”, a spus Ioan Martin.
Conform acestuia, în judeţ a plouat neuniform, vineri şi sâmbătă, şi a adus între 10 şi 70,7 litri de apă, cea mai mare cantitate fiind înregistrată în zona comunei Târnova.
La mijlocul lunii iulie, preşedintele Asociaţiei „Ţăranul nădlăcan”, Gheorghe Porubsky, declarase că în zona Nădlac „nu va exista producţie de porumb în acest an”. Zona are cele mai fertile terenuri agricole din judeţ, însă este afectată de secetă profundă, fără precedent în ultimii 30 de ani, conform autorităţilor şi fermierilor.