Aproximativ 200 de români, evacuați dintr-un bloc aflat în paragină. Suma INCREDIBILĂ pe care o plăteau drept chirie
Aproximativ 200 de români au fost evacuați din clădirea „Drachenburg”, situată la marginea orașului Landshut, landul Bavaria, din Germania. Deși situația blocului în care se află apartamentele în care locuiau românii se află într-o situație mai mult decât precară, oamenii plăteau o chirie de până la 1.300 de euro/apartament.
La sfârșitul lunii iulie, după o perioadă îndelungată de dispute între autoritățile locale și proprietari, a fost dată interdicția de utilizare. Prin urmare, toată lumea a trebuit să se mute, oamenii având la dispoziție de trei zile pentru a-și găsi unde să locuiască.
„A fost foarte rău. Am avut atât de multe lucruri. A fost rău pentru toată lumea”, spune Georgiana, fostă rezidentă la „Drachenburg”, citată de Știri Diaspora.
În prezent, familia sa și-a găsit adăpost într-o mănăstire, deși inițial au fost nevoiți chiar să meargă la un adăpost de urgență amenajat de autorități într-un fost refugiu pentru refugiați
Unul dintre motivele care ar fi stat la baza deciziei de a-i evacua pe chiriași, spun autoritățile, este legat de lipsa protecției împotriva incendiilor, mai multe rapoarte atestând că există un risc real pentru viața românilor. Într-un astfel de caz, proprietarii sunt de fapt obligați să ofere apartamente de înlocuire.
Aproape toate contractele de închiriere semnate cu o firmă din Landshut care nu dă semne de îngrijorare privind situația chiriașilor. Din contră, se pare că reprezentanții instituției fac plăți în numerar pentru a reduce la tăcere chiriașii români.
Directorul general al companiei nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse de locatari, mai arată sursa citată.