MENIU

Aproximativ 19 kilograme de bijuterii și ceasuri, descoperite în bagajul de mână al unei femei, pe Aeroportul Otopeni

Bijuterii/ Foto: unsplash.com

Poliţiştii de frontieră au descoperit aproximativ 19 kilograme de bijuterii ascunse în bagajul de mână al unei femei, pe care urma să le introducă ilegal în ţară. Descoperirea a fost făcută pe Aeroportul Otopeni din Capitală.

Conform Poliţiei de Frontieră, femeia, în vârstă de 51 de ani, a ajuns în România sâmbătă, cu o aeronavă de la Istanbul, o femeie.

„După ce a efectuat formalităţile de frontieră, persoana în cauză s-a deplasat spre ieşire, pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităţilor vamale. Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor femeii. Astfel, au fost descoperiţi în bagajul de mână doi saci de dimensiuni mici ce conţineau o cantitate mare de bijuterii din metal alb (ceasuri, inele, cercei, coliere, brăţări, broşe etc.), presupus a fi argint”, au precizat poliţiştii.

Bunurile, cu o greutate de 19 kilograme, au fost preluate de către autorităţile vamale pentru a fi trimise la expertizare, iar în acest caz a fost deschis dosar penal pentru contrabandă.

Mai multe articole despre:
bijuterii ceasuri bagaj femeie aeroportul otopeni