Aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă noi au apărut în România de la începutul anului. Raluca Turcan: "Este loc de mai mult"
De la începutul anului au apărut, în România, aproximativ 100.000 de locuri de muncă noi, mai ales pe perioadă nedeterminată, ceea ce reprezintă un lucru încurajator, spune ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută, astăzi, la Cluj.
"De la 1 ianuarie 2021 până în acest moment, în România au apărut aproximativ 100.000 locuri de muncă. Avem aproximativ 100.000 de salariaţi şi cam tot atâtea contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Acest trend este un trend încurajator şi vreau să vă spun că o creştere semnificativă a numărului de locuri de muncă s-a realizat în ultimele două luni, cu aproximativ 20.000 de locuri de muncă nou create pe lună, în condiţiile în care, chiar dacă este perioadă sezonieră, numărul de contracte part time a scăzut. Deci, practic, nouă cifrele ne arată că această creştere economică pe care o vedem cu toţii reflectată şi-n statisticile UE, şi-n nivelul investiţiilor şi veniturilor la bugetul statului, este întărită şi de crearea şi ocuparea de locuri de muncă. Şi locuri de muncă pe perioadă nedeterminată, deci care aduc o anumită stabilitate", a declarat Turcan, citată de Agerpres.
Potrivit ministrului, "este loc de mai mult", mai ales pentru că la nivelul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate în prezent, din partea angajatorilor, aproximativ 480.000 de locuri de muncă necesar a fi angajate, şi 200.000 de cereri de locuri de muncă, din partea oamenilor care vor să intre în piaţa muncii.
Raluca Turcan a participat, vineri, la deschiderea Bursei locurilor de muncă organizată de AJOFM Cluj, unde s-au oferit 1.800 locuri de muncă, dintre care pentru 850 au fost selectaţi candidaţi, iar 278 de locuri de muncă au fost ocupate pe loc.