MENIU

Aproape jumătate din paturile ATI de COVID, la adulți și copii, ocupate în toată România - 692

Aproape jumătate din paturile ATI de COVID, la adulți și copii, ocupate în toată România - 692

Autoritățile anunță că în acest moment, la nivelul întregii țări sunt ocupate aproape jumătate din paturile ATI de COVID-19, în creștere față de ziua anterioară, și la adulți și la pacienții minori aflați în stare gravă. 

În data de 26 ianuarie 2022, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.579 paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, dintre care, 391 în București.

 La nivelul întregii țări sunt ocupate 692 paturi ATI COVID-19, în creștere cu 42 față de ziua anterioară - 650, în 25 ianuarie 2022. Dintre cei 692 de internați la ATI, 12 sunt minori, mai mulți cu 5 decât în ziua anterioară.

În unitățile sanitare de profil, miercuri, 26 ianuarie, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 7.348, cu 254 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 692 de persoane, cu 42 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 692 de pacienți internați la ATI, 585 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 667 sunt minori, 655 fiind internați în secții, cu 19 mai mult decât în ziua anterioară și 12 la ATI, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară.