Aproape de DRAMĂ în Bucegi - Bolovanii cad în capul turiştilor. Salvamontiştii intervin
Un turist a fost rănit, duminică, pe un traseu din Masivul Bucegi, după ce un bolovan i-a căzut în cap, persoanele care îl însoţeau solicitând intervenţia salvamontiştilor.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină, duminică, în sprijinul unui turist rănit în timp ce urca pe Valea Albă din Masivul Bucegi.
Conform informaţiilor furnizate de însoţitorii bărbatului, acesta făcea parte dintr-un grup de patru persoane care urcau pe munte, la un moment dat fiind rănit la cap de un bolovan desprins de pe versant.
Cei care au solicitat intervenţia au spus că bărbatul sângerează. La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de salvatori au plecat către locul unde se află turistul rănit, potrivit Mediafax.