MENIU

Aproape 750.000 de români s-au planificat la vaccinare. 40% sunt vârstnici

Aproape 750.000 de români s-au planificat la vaccinare. 40% sunt vârstnici

Peste 740.000 de români s-au programat pentru a fi vaccinați anti-Covid în etapa a doua a imunizării, arată datele oficiale centralizate vineri seară. Pe ansamblu, peste 70% din progrămări s-au făcut pe platformă, fie individual, fie de către angajatori.  

În perioada 15 ianuarie ora 15:00 până vineri, 22 ianuarie, ora 9:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 740.294 persoane din etapa a doua de vaccinare, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

315.449, adică 42%, sunt persoane trecute de 65 ani, 162.317 sunt persoane cu afecțiuni cronice și 262.528 angajați din domenii esențiale.

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa a doua s-a realizat astfel:

- individual direct în platformă – 278.690 de persoane

- prin intermediul medicilor – 135.800 de persoane

- telefonic, prin Call Center – 82.993 de persoane

- prin intermediul angajatorului – 242.811 de persoane din domenii esențiale.

A doua etapă a Strategiei naţionale de vaccinare a început în 15 ianuarie, programările fiind posibile de la ora 15.00 în platforma dedicată.