MENIU

Aproape 600 de permise auto, reținute în ultimele 24 de ore

Aproape 600 de permise auto, reținute în ultimele 24 de ore, anunță Inspectoratul General al Poliției Române. (IGPR)

Poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproape 3.000 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 9.000 de fapte contravenţionale, iar 586 de permise de conducere au fost reţinute, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), duminică, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Sâmbătă, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 468 de acţiuni şi au intervenit la 2.990 de evenimente, dintre care 2.528 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 43 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 9.177 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.098.122 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 137 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 586 de permise de conducere, dintre care 222 pentru viteză, 68 pentru alcool şi 17 pentru droguri, se precizează în comunicat, conform Agerpres.

De asemenea, au fost retrase 375 de certificate de înmatriculare. 

Mai multe articole despre:
permise auto politia auto