MENIU

Aproape 12.000 de români au fost vaccinați împotriva Covid-19. Doar 26 de persoane au avut reacții adverse

În ultimele 24 de ore au fost vaccinați împotriva noului coronavirus aproape 1.400 de români, de la debutul campaniei de vaccinare a populației numărul total ajungând la 11.656 de persoane.

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează vineri că, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 1.367 de persoane.

Potrivit datelor statistice, până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 11.656 de persoane.

În ultimele 24 de ore, dintre cei vaccinaţi, nicio persoană nu a avut reacţii adverse, comune şi minore.

În total, dintre cei peste 11.656 de imunizaţi, 26 au avut reacţii adverse, comune şi minore, dintre care: 4 - reacţii locale cu durere la locul injectării, iar 22 - reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 - 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare, mai precizează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.