MENIU

APPLE, LOVITURĂ DURĂ pentru Rusia. Sunt afectaţi toţi IUBITORII de iPhone

Grupul american Apple a decis să crească prețul telefoanelor iPhone vândute în Rusia cu 35%, a doua majorare de preț în mai puțin de o lună, din cauza deprecierii rublei în raport cu dolarul american, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Un telefon iPhone 6 cu o memorie de 16 gbytes costă în prezent 53.900 de ruble (956 de dolari), a informat, luni, Apple pe pagina sa de Internet din Rusia.

Anterior, prețul oficial al unui telefon iPhone 6 era de 39.900 de ruble, chiar dacă săptămâna trecută Apple a anunțat că a decis să oprească vânzările online în Rusia, deoarece valoarea rublei este prea volatilă pentru ca firma să poată stabili prețurile.

Aceasta este a doua majorare de preț decisă de Apple pentru piața din Rusia, după cea de la finele lunii noiembrie, când prețul unui iPhone a fost crescut cu 25%. Dacă se adaugă și ultima majorare introdusă luni, în decurs de o lună prețul în ruble al unui telefon iPhone a crescut cu 69%.

În ultimul trimestru, rubla rusească s-a depreciat cu 30% în raport cu dolarul, pe fondul scăderii prețului petrolului și al sancțiunilor economice impuse Rusiei, ceea ce face ca veniturile înregistrate de Apple și alte companii americane pe piața din Rusia să se diminueze în momentul convertirii în dolari.

Și alte companii precum Samsung și Cartier au decis să majoreze prețul produselor lor pe piața din Rusia, ceea ce înseamnă că rușii vor plăti mai mult pentru a achiziționa produse precum electronice, automobile, haine și alimente din străinătate.

Mai multe articole despre:
iphone Rusia Bloomberg iphone 6