MENIU

Aplicația de Facebook pentru iOS și Android introduce Save for Later

Aplicațiile de Android și iOS de la Facebook au fost actualizate, iar acum sunt rivale serioase pentru Pocket sau, de ce nu, Flipboard, odată ce au introdus opțiunea de Save for Later.

Facebook era cunoscut ca un mediu efemer, iar aplicațiile nu erau diferite. News Feed-ul putea fi accesat și citit, dar unde salvam link-urile? Singura opțiune era să le deschidem în browser și să le salvăm în Pocket, Evernote sau Flipboard. Acum, Facebook a introdus opțiunea Save on Facebook.

Pe desktop, dar și pe mobil, salvarea se face prin săgeata din dreptul fiecărei postări. Astfel, pe lângă posibilitatea de a ascunde actualizarea sau de a urmări utilizatorul, acum avem și opțiunea de Salvare. Articolele, link-urile și evenimentele salvate se duc pe desktop în partea stângă, iar pe mobil în meniul contextual, amplasat în partea din dreapta a ecranului.

Astfel, aplicația Facebook de pe iPhone și telefoanele și tabletele cu Android devine mai puțin efemeră și e un concurent serios pentru rivali ca Pocket sau Flipboard, care permiteau salvarea link-urilor spre articole, știri sau evenimente. Citeste mai mult pe playtech.ro.