APELUL urgent al OMS către români: Vă rog, vă implor să vă vaccinați! Următoarele mutații ar putea afecta copiii! Trebuie acționat RAPID!
Dorit Nitzan, directorul pentru Situații de Urgență din cadrul OMS Europa, a lansat joi un APEL la vaccinare către români pentru a salva copiii de următoare mutații care îi vor afecta. Declarația a fost făcută la București, după întâlnirea cu președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu.
„În ultimele zile am văzut că rata infectărilor a scăzut, că rata vaccinării a crescut. Totuși, mulți oamenii mor și fac forme foarte grave, vedem o pandemie a celor nevaccinați. E timpul să credem în adevărul științific. Este timpul să lucrăm împreună, să credem în evidență, să credem în medicină și în sănătate. Să salvăm vieți. (...) Vaccinurile administrate în România sunt aprobate, validate, cu studiile clinice încheiate. Nu am avut niciodată atât de multe persoane vaccinate cu același ser la nivel global.
Suntem în război cu un virus care nu are, nu cunoaște granițe și limite.
Nu este o creatură sofisticată, dar știe cum să supraviețuiască, iar următoarele variante, următoarele mutații ar putea afecta copiii, deci să fim atenți atenți și să acționăm rapid. (...)
Vă rog, vă implor să vă vaccinați! Nu sunt singurele măsuri. Purtăm mască, păstrăm distanța. Să acționăm, să fim solidari și în armonie. (...)
Fiecare viață contează, trebuie să fim foarte atenți! Orice viață contează, bătrân, copil.
Suntem aici să salvăm vieți și să salvăm viața viitoarei generații. (...)
Vaccinul este un scut. Dacă vom fi uniți, virusul nu va putea pătrunde!”, a declarat, joi, la București, Dorit Nitzan, directorul pentru Situații de Urgență, OMS Europa, care este, de specialitate, medic pediatric.