Apariţie misterioasă pe cerul Ploieştiului, în a doua zi de Crăciun
O formaţiune noroasă cu aspect neobişnuit a apărut astăzi pe cerul Ploieştiului. Denumit de experţi Altocumulus Lenticularis, norul avea forma unui dirijabil. De altfel mulţi au denumit aceste formaţiuni noroase drept „norii OZN".
"S-a întâmplat în jurul orei 07.20. Am crezut că este un OZN. Cel puţin asta este prima impresie şi chiar m-am speriat pentru că nu aveam nevoie de o întâlnire de gradul zero cu extratereştrii a doua zi de Crăciun. M-a mirat că a dispărut rapid. Am avut timp să fac numai câteva fotografii. Ploieştiul este plin de fenomene paranormale, că doar d-asta am rămas fără iluminat public. Ăsta este Ploieştiul... ”, a scris bărbatul, pentru observatorulph.ro.