MENIU

Apare EVZ TV, după ce Evenimentul Zilei dispare din print

Evenimentul Zilei, varianta tipărită, se va închide de la 1 ianuarie 2020, dar instituția media se extinde în online cu EVZ TV și revine la EVZ Premium.

Evenimentul Zilei, varianta tipărită, se va închide de la 1 ianuarie 2020, după 28 de ani de la prima apariție. Informația a fost confirmată pentru G4Media.ro de proprietarul EVZ, Dan Andronic, care a precizat că echipa de circa 35-40 de jurnaliști care activează la ziar va fi distribuită în mare parte în redacțiile online.

”Ne extindem în EVZ TV, care fi fi condus de Mirel Curea, și vom reveni la EVZ Premium”, susține Andronic.

Tirajul Evenimentului Zilei a scăzut constant în ultimii ani, ca în toată presa tipărită, ajungând la 7.000 de copii vândute pe zi. Dan Andronic a explicat că decizia închiderii variantei tipărite a EVZ are la bază rațiuni strict economice.

”S-a dublat prețul la hârtie, ziarul tipărit producea pierderi, sunt tot mai puțini cititori de la o lună la alta pentru varianta print”, a mai spus proprietarul Evenimentului Zilei. Potrivit acestuia, ziarul negociază în prezent intrarea într-un grup de presă mare, dar nu a dorit să ofere detalii.

Mai multe articole despre:
evz evenimentul zilei