MENIU

APARATUL CARE PREVINE INFARCTUL

Medicii cardiologi au realizat o operaţie în premieră

Medicii cardiologi de la Spitalul Municipal au reuşit ieri o operaţie în premieră în România. Intervenţia constă în montarea la nivelul inimii a unui aparat de stimulare cardiacă care previne infarctul şi permite monitorizarea pacientului la câteva sute de kilometri distanţă.

Florin Gabor este din Cluj, are 31 de ani şi a fost nevoit să renunţe la meseria pe care o făcea pentru că obosea foarte uşor. A lucrat ca terapeut, dar pentru că inima nu i-a mai permis să facă efort, s-a angajat în domeniul asigurărilor. Şi la această meserie a fost nevoit să renunţe, în urmă cu şase luni.

Operaţia a fost făcută de medicii Dragoş Vinereanu şi Călin Silişte, ajutaţi şi de un cardiolog german. Ei îl pot monitoriza pe pacient chiar la el acasă, în Cluj. Înainte de externare, Florin Gabor va primi un aparat asemănător cu un telefon mobil care va transmite, prin satelit, direct la Bucureşti, informaţiile despre modul în care îi funcţionează inima.

Recuperarea, după o astfel de intervenţie, este foarte rapidă. Pacientul va putea să plece acasă, în mai puţin de o săptămână.

Mai multe articole despre:
spital operaţie infarct aparat