Apă în loc de combustibil, în rezervoarele unei benzinării! Zeci de șoferi păgubiți
Un caz halucinant a avut loc într-o benzinărie din orașul Roman. Zeci de clienți care au alimentat la aceeași stație au primit apă în rezervoare în loc de combustibil. Astfel, șoferii au rămas cu mașinile stricate în drum și au fost nevoiți să scoată bani din buzunare pentru a-și tracta vehiculele până acasă.
Incidentul șocant a avut loc la o benzinărie cunoscută din oraș. Un bărbat a alertat autoritățile după ce mașina i s-a stricat în drum. Șoferul a fost nevoit să apeleze la o platformă pentru a tracta autoturismul până acasă. În urma unor verificări s-a constat că avea apă în rezervor, în loc de motorină.
"Eu nu mai aveam nimic in rezervor. Si era logic, motorul mergea - cand a tras pompa, a tras apa, motorul s-a oprit. Unii au ramas pe la linia ferata spre Piatra, altii pe Varianta. Numai apa, efectiv apa, si cred ca a ramas pe fund un deget benzina", a povestit clientul pagubit.
Contactați de presa locală, reprezentanții benzinăriei spun că vina nu este a lor, ci a celor care trebuiau să se ocupe de curățarea rezervoarelor stației de combustibil.
"Ia uitati ce scot din pompa - apa chioara. Am stricat masina, am stricat tot. Nici la locul de munca nu am putut sa ajung. Ia uitati ce scot baietii", a spus un alt client care a trecut prin aceeasi situatie.
"Platim aproape 9 lei pe litru si uitati ce platim: clor, apa sau ce o fi aici.
Au spus ca daca o ducem intr-un service ne despagubeste, dar dupa o perioada indelungata. Nu mi se pare corect", a povestit un altul.
Reprezentanții stației de benzină spun că șoferii vor fi despăgubiți.