MENIU

ANUNŢUL OFICIAL ce trimite unde de ŞOC în lume: A început al TREILEA RĂZBOI mondial

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a calificat lupta contra grupării Statul Islamic drept "Al treilea război mondial", cu ocazia unei întâlniri vineri cu președintele Barack Obama care a anunțat o creștere sensibilă a ajutorului acordat de Washington Ammanului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a calificat lupta contra grupării Statul Islamic drept "Al treilea război mondial", cu ocazia unei întâlniri vineri cu președintele Barack Obama care a anunțat o creștere sensibilă a ajutorului acordat de Washington Ammanului, relatează AFP.

Barack Obama a anunțat că asistența SUA ar crește la 1 miliard de dolari pe an, față de 660 milioane de dolari pe an în prezent. El a promis de asemenea noi garanții pentru împrumuturi.

"Toate acestea vizează să consolideze reformele politice și economice care au loc în Iordania", a subliniat el.

Casa Albă a precizat că acest ajutor, care ar urma să fie dezbătut în Congres, s-ar aplica în perioada 2015-2017.

Reamintind că Iordania a primit "sute de mii de sirieni" refugiați din cauza războiului civil din țara lor, Obama a subliniat importanța de a ajuta această țară "care se confruntă mereu cu responsabilități".

Suveranul hașemit, unul dintre principalii aliați ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu, a mulțumit lui Obama pentru acest ajutor într-un moment "foarte dificil" pentru Iordania unde refugiații reprezintă acum "20% din populație".

Întrebat de CBS News despre lupta împotriva grupării SI în Siria și Irak, regele Iordaniei a estimat că ea este "în mod clar o luptă între bine și rău".

"Cred că este un +Al treilea război mondial+ prin alte mijloace", a declarat Abdullah al II-lea într-un interviu realizat joi și difuzat vineri de televiziunea americană, notează AFP.

El a comparat de asemenea lupta antijihadistă cu "lupta unei generații".

Regatul Iordaniei are frontiere cu Irakul și Siria, două țări unde largi teritorii sunt controlate de ultraradicalii suniți din SI.

Mai multe articole despre:
SUA Abdullah regele iordaniei Statul islamic