Anunţul neaşteptat venit din partea fondatorului Facebook. Mark Zuckerberg vrea să renunţe la...
Reţeaua de socializare Facebook vrea să renunţe la smartphone-uri, televizoare şi tablete, şi vrea să le înlocuiască cu o pereche de ochelari inteligenţi, care ar putea fi controlaţi de creierul uman.
Ochelarii vor funcţiona cu ajutorul creierului uman şi vor proiecta imagini direct pe retina ochiului, potrivit unui anunţat al companiei din cadrul conferinţei anuale Facebook F8 din San Jose, scrie Business Insider.
Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare, a prezentat foaia de parcurs pentru viitorul companiei şi a etalat planul său ambiţios pentru companie pentru următorii 10 ani.
Pe planeta Facebook din 2026, toată lumea are acces la Internet, pe care marea majoritatea oamenilor îl vor obţine prin intermediul Internet.org, braţul de conexiune al Facebook. Zuckerberg a reptat în cadrul conferinţei de săptămâna trecută faptul că în prezent se lucrează la ochelarii smart care vor fi asemeni celor Warby Parkers. Pentru a întări aceste declaraţii, Facebook promite inteligenţă artificială atât de performantă încât se va putea discuta cu calculatoarele, asemeni cu oamenii, scrie zf.ro.
Michael Abrash, omul de ştiinţă al Oculus Research deţinut de Facebook, a comentat că în 5 ani “vom dezvolta o tehnologie care va permite scrierea cu ajutorul creierului, în momentul în care ne vom gândi la ochelarii inteligenţi”.
Şi asta nu este totul! Scopul Facebook este de a împărtăşi, iar Oculus a dezvăluit “Facebook Spaces”, o aplicaţie socială VR care va permite întâlnirea dintre omenii din lumea reală şi “oamenii” care au o cască fixată. Pare puţin înfricoşător, dar este o formă de a exemplifica felul în care Facebook gândeşte că ne vom petrece împreună timpul în viitor.