ANUNȚUL MS: Noi loturi de Euthyrox vor ajunge în țară în perioada 13-14 aprilie, din Germania
Vești bune pentru pacienții afectați în această perioadă de lipsa de pe piața a medicamentului Euthyrox, utilizat în special de cei cu afecțiuni tiroidiene. Ministerul Sănătății (MS) a anunțat astăzi că un lot de 77.499 cutii de Euthyrox de 50 mcg şi 59.315 cutii de 25 mcg a fost eliberate din Germania și vor ajunge în România pe 13 - 14 aprilie.
Având în vedere disponibilitatea scăzută a medicamentului Euthyrox pe piaţa din România, la solicitarea ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România au avut întâlniri cu reprezentanţii companiei producătoare, cu distribuitorii en-gros şi reprezentanţii Colegiului Naţional al Farmaciştilor, se arată într-un comunicat al MS citat de Agerpres.
Astfel, compania producătoare a anunţat că în depozitele din România au fost aduse în data de 31 martie un număr de 140.122 cutii de Euthyrox de 100 mcg. Dintre acestea, 54.240 cutii au fost deja distribuite, urmând ca în țara noastră să ajungă un alt lot de 77.499 cutii de Euthyrox 50 mcg şi 59.315 cutii de Euthyrox 25 mcg, loturi care deja au fost eliberate din Germania, precizează sursa citată.
MS le cere pacienţilor să nu facă stocuri de medicamente şi să nu le utilizeze fără acordul medicului curant. Totodată, ministerul adresează o rugăminte farmaciștilor, și anume aceea de a elibera aceste produse numai pe baza prescripției medicale.