MENIU

Anunţul Metrorex: Când vor fi gata tronsoanele Râul Doamnei-Eroilor şi Bazilescu-Străuleşti

<p>Anulare licitație Metrorex</p>

Lucrările la tronsoanele de metrou Râul Doamnei - Eroilor, din cadrul magistralei 5, şi Parc Bazilescu - Străuleşti, din magistrala 4, vor fi finalizate la sfârşitul anului viitor, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Metrorex, Cătălin Homor.

"Procentul de realizare a structurii de rezistenţă aferentă proiectului Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă), inclusiv Valea Ialomiţei, este acum de circa 80%. Depunem toate eforturile ca la sfârşitul anului viitor să fie finalizate toate lucrările", a afirmat Homor.

În ceea ce priveşte lucrările aferente tronsonului de metrou magistrala 4 racordul 2 Parc Bazilescu - Străuleşti, stadiul este de circa 50%. Finalizarea lucrărilor aferente acestei secţiuni, conform graficului de execuţie, este programată la sfârşitul anului 2016.

Şeful Metrorex a arătat că societatea nu are în plan să facă disponibilizări, iar angajări de personal vor fi realizate când va fi pusă în exploatare Magistrala 5.

Mai multe articole despre:
metrou metrorex tronson